Pentru al doilea an consecutiv, Măria se pregăteşte de Târgul de Brumar!

În trecut, oamenii mergeau la târg atunci când aveau nevoie de ceva ce nu-şi puteau face singuri sau voiau să vândă din producţia proprie.

Unelte, animale, uneori chiar şi obiecte vestimentare sau materiale.
Târgul de toamnă, în unele zone numit Târgul de Brumar sau Târgul lui Brumar, reprezenta ultima ocazie pentru provizii înainte de venirea iernii.

Într-o lume acaparată de Black Friday, încercăm să ne întoarcem la originile negoţului românesc.

Între 11 şi 13 noiembrie o să avem un altfel de Black Friday. Unul în stilul Măriei, cu un concept românesc, numit “Târgul de Brumar”.

Vor fi reduceri de până la 45% tot weekendul, de dimineaţă până la miezul nopţii, tot stocul va fi redus.

Avem şi câteva informaţii pentru orice târguitor care vrea să fie bine pregătit:

1. Stocurile cu care lucrează Măria sunt reale. Dacă un produs este în stoc, înseamnă că el este şi pe tarabă, aşa că ajunge foarte repede la muşteriu.

2. Este disponibilă livrarea în easyBox pentru numai 5 lei. Însă această opţiune nu garantează livrarea foarte rapidă. În acelaşi timp vor avea reduceri şi magazinele mari, aşa că e posibilă o aglomerare la easyBoxuri.

3. Livrarea în pachetomatele Poşta Panduri este în continuare gratuită indiferent de valoarea comenzii.

4. Pentru comenzile peste 399 de lei, Măria oferă livrare gratuită prin curier.

5. Vom încerca să pregătim toate comenzile astfel încât ele să plece luni, 14 noiembrie către voi. Asta înseamnă că vor ajunge marţi, miercuri, poate chiar joi. Fiind perioada cu multe reduceri, e posibil să apară întârzieri.

6. La fel ca în campania de Sf. Maria, orice mențiune pe Instagram legată de Târgul de Brumar cu tag la contul @aceeasimarie.ro îți aduce 5% extra reducere!

În plus, cei care s-au abonat la newsletter vor afla în avans ora la care începem reducerile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *