Măria iubește verile toride de vară.
Se trezește dis-de-dimineață și iese în curte desculță. Pășește pe iarbă și privește spre răsărit, cu gândul la o rugăciune de mulțumire pentru o nouă zi. După ce hrănește păsările, merge în bucătărie și pune de-un ceai. Mătura conștiincios prispa și se așază pe un scăunel. Își continuă schița unui portret. E bunica ei. Trecu la cele veșnice în urmă cu două săptămâni. O învățase tot ce știe despre confecționarea hainelor, alegerea materialelor, inclusiv să gătească celebra plăcintă cu telemea din sat. Îi e dor.
Gândul îi zboară apoi la hora din târg. Speră să-l revadă pe Mircea. Îl întâlni și ieri, la râu, când merse să-și spele cămașa. Un zuluf i se desprinse din coada împletită. Mircea i-l dăduse după ureche. Zâmbește slab. Îi e dor. Poate, poate, privirile lor s-or intersecta diseară, la Ciuleandra.
Photo: @ancanimal