Sora mai mică a Măriei, Anuța, stătu ieri la joacă cu copiii până când și soarele obosi să-i vegheze pe fiecare în parte. Prima zi de vară și deja se simți căldura, se auzi zarva prichindeilor. Unde mai punem că era și ziua copilului.
Ce înseamnă asta? Liber la joacă! „Șotronul, elasticul, mațele încurate, flori, fete și băieți. De la răsărit și până la apus, luat fiecare joc la rând și nu o dată jucat!”, gândi în dimineața aceasta Măria. Îi privi ieri pe copii și se gândi cât de obositor ar fi pentru un om mare să intre în „hora” lor. „Dar de unde atâta energie, nu? De unde atâta bucurie pentru niște cretă sau o bucată de elastic? Cum pot ei să sară și să chiuie de dimineață până seara în plină arșiță? Pe lângă toate astea, îi vezi cum râd din orice”. Gândul Măriei dispăru așa cum veni, imediat ce fu întreruptă de Anuța. Veni în fugă la ea cu o păpădie. – ”Măria, Măria! Ne-a zis tanti Lenuța că păpădiile îți îndeplinesc dorințe! Eu mi-am pus deja una. Vrei și tu? – Dorințe? Orice dorință? Ești tu așa sigură, Anuța? – Așa zise tanti Lenuța, deci da! Dar dacă nu mă crezi, măcar e frumoasă, ține!”.
Îi întinde păpădia și o zbughi înapoi la joacă. Măria rămase o secundă cu un zâmbet larg pe față. ”Ce gest pur! A plecat pentru o secundă de lângă copii ca să îmi aducă mie o păpădie.” Ieși în curte ca să-i privească din nou. „Așa, deci. Poate că ăsta e secretul lor. Suflă în păpădii și își pun dorințe. Cred în ele pentru că n-au niciun motiv să se îndoiască. Ce-au de pierdut? Oare oamenii de ce nu mai suflă în păpdii? Ei pierd ceva? Da, poate că vremea, ar spune câțiva. În timpul ăla ai putea să lucrezi. Acum apune soarele și munca cine-o face dacă stăm de suflat păpădii?”.
Măria îi privi parcă fără să clipească. O fură, totuși, peisajul. Stă să-i privească deja de o jumătate de oră. Se încruntă când îți dădu seama și se ridică brusc. „2 iunie este ziua în care ne întoarcem la lucru, nu mai e timp de pierdut. A fost destul ce-a fost pe 1 iunie. Gata, la treabă! Copiii n-au grija de mâine. Ei de-aceea se pot bucura de fiecare moment”, își zise în timp ce luă mătura de pe prispă și începu curățenia. „Da, dar ce rost mai au păpădiile pufoase, teii cu parfumul lor, răcoarea nucului? Zău, acum! Ce rost are ploaia dacă nu ieși desculț să sari cât te țin picioarele? Lucrăm, lucrăm, dar să nu uităm să trăim și cu bucurie. Acum, pentru că nu mai e timp altă dată. Oricât aș sufla în păpădia asta ca să devin copil, tot aceeași sunt! Timpul curge: și cel de muncă, și cel de bucurie. Depinde de noi ce alegem să facem astăzi, pe 2 iunie și tot anul.”
Uite așa, Măria aruncă mătura și fugi către grămăjoara de copii de pe uliță. – ”Mărie! Ce bine că ai venit și tu la joacă!”, țipă cu veselie Anuța. ”Acum alege: flori, fete sau băieți?”.
Photo: @ancanimal
